Muzica si petrecerile din Bucurestiul interbelic !

4 aprilie 2020

    Muzica ,  petrecerile  si balurile  din perioada interbelica erau fascinante.

    Cafenelele, restaurantele și localurile la modă din centru, de pe Calea Victoriei și de pe Bulevardul Elisabeta, aveau mare căutare . Serile începeau la cinematograf, apoi toată lumea se muta în restaurante pentru ca, în cele din urmă, să ocupe până la refuz grădinile de vară și locantele cu jazz sau muzică de lăutari. Cantareti precum Cristian Vasile sau Jean Moscopol făceau tinerele să suspine și tinerii să devină romantici.

    

    Pe lângă Caru’ cu bere care era mereu plin, oamenii frecventau localuri precum Colos, un bar modernist situat pe Bd. Elisabeta, Carlton sau Melody, pe unde e acum cinematograful Patria.

    Bodega şi consumul „ Teatrul Naţional", era unul din cele mai selecte şi mai vizitate localuri din capitală. În Bulevardul Academiei, la bodega şi berăria ,,Jubileu" se întrunea un public numeros din toate straturile sociale, iar în Bulevardul Elisabeta, bodega „Eforie" şi restaurantul „Elys'ee" erau loc de întâlnire al diplomaţilor, miniştrilor şi a întregei elite a capitalei

    Cei mai apreciati interpreti care s-au impus în perioada interbelică, sunt  Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile sau Zavaidoc

    Jean Moscopol s--a născut la Brăila, la 26 februarie 1903. Părinții lui erau greci: mama, Terpsihore, era din Constanța, în timp ce tatăl său, Lascăr, era de prin Mesembria (azi Nesebar în Bulgaria), dar se stabilise la Brăila. Numele său real era Ioan Moscu. Se spune că talentul l-ar fi moștenit de la cea care l-a născut, mama sa având voce de soprană. Încă din primii ani de viață, micul Moscu a fost atras de muzică.

         

    Jean Moscopol era foarte cunoscut și apreciat. Românii îi ascultau cântecele înregistrate pe discurile Columbia, His Master’s Voice, Homocorde și Parlophon, care i-au făcut cele mai multe înregistrări. Au scris special pentru el compozitori precum Ion Vasilescu – „Noapte bună, Mimi”, Elly Roman – „Tu nu mai ești a mea”. Deopotrivă, la conceperea textelor, dar și a muzicii a contribuit și Jean Moscopol, alături de Ionel Fernic și de mulți alți textieri sau compozitori renumiți ai vremii.

 

    Titi Botez s-a născut în anul 1902 la București. A urmat cursul de canto clasic la Academia Regală de Muzică și Artă Dramtică din București, după ce trecuse și pe la Conservatoarele particulare Alberto della Pergola și Egizio Massini.

          

    A cântat la restaurantele și barurile cele mai rafinate (Zissu, Colonade, Dori-Parc) cu cele mai bune orchestre ale perioadei. A lansat la Radio paginile muzicale de referință ale marilor compozitori ai epocii, precum: Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman, Petre Andreescu, Claude Romano, Ionel Fernic, Nello Manzatti, Nicolae Vlădoianu, George Corologos, Mișu Constantinescu.

    Parfumul interbelic al Bucureştiului este evocat de Daniela Caraman Fotea: “ Există în lumea artei, implicit a muzicii, coincidenţe: câteodată,  voci asemănătoare abundă într-o oarecare perioadă temporală, alteori sunt singulare, neavând concurenţă. Perioada interbelică în care se ctitorea muzica uşoară românească se integrează în prima categorie: mulţi solişti au aspirat şi obţinut glorie; cu precădere tenori. Au fost aşadar la noi  Zavaidoc, Jean Moscopol, Gion, Titi Botez, Petre Alexandru şi mult apreciat în epocă vlăstarul familiei Vasile, Cristian, născut pe 8 mai 1908, la Brăila.    Maestru neîntrecut în interpretarea tango-ului dar şi a romanţelor, Cristian Vasile avea uşurinţa abordării oricăror ritmuri ori genuri muzicale. Numeroşi compozitori i-au încredinţat  piesele lor. Era un nume, inclus în programele de la Radio; casele de discuri Odeon şi Columbia îi scoteau disc după disc. Pentru imprimări mergea la Viena.

          

        Patronii de restaurante se întreceau în oferte. Solistul prefera bomboneria Lafayette, unde era acompaniat de orchestra James Cook . A cântat mult în restaurantul Vulpea Roşie de pe Strada Şelari, unde prestaţia lui era însoţită mereu de aplauze nebuneşti. Lumea nu venea să mănânce; doreau să-l asculte pe Cristian Vasile; prin cântecele pline de farmec capta asistenţa. Avea o voce aspră, plină de savoare, ce contrasta cu textele pătrunse de emoţii desigur naive pentru noi, astăzi, dar fermecătoare în epocă. “

    Zavaidoc s-a născut la data de 8 martie 1896 în Pitești, județul Argeș, fiind al doilea copil al Constanței și violonistului-țimbalist Tănase Theodorescu.Primele îndrumări muzicale le primește de la tatăl său, care-i cumpără o chitară. La vârsta de 13 ani tatăl său moare, astfel începe să cânte într-o mică formație cu frații săi, denumită Frații Teodorescu: Vasile - vioară, Zoe - armonică, Marin - chitară și voce.

    În data de 3 octombrie 1916 este luat în armată și participă la Primul Război Mondial făcând parte din echipele artistice ale armatei care au susținut concerte și spectacole prin spitale.În această perioadă are ocazia să cânte răniților pe linia frontului din Moldova și să evolueze alături de cântăreața Elena Zamora, taraful lui Fănică Luca și de compozitorul George Enescu.

          

    Între anii 1930-1940 are o intensă activitate de diseur, devenind vedeta restaurantelor bucureștene unde avea angajamente: „Vișoiu”, „Carpați”, „Parcul Trandafirilor”, „Unic”, „Bufetul” (de la Șosea), „Coșna” (de lângă Piața Buzești), „Mărășești”, „Cireșica”, „La cotitură”, „Slepincar”, „Roata lumii”, „Marița Borțoasa” (peste drum de Atelierele C.F.R. Grivița) și, nu în ultimul rând, „Berbec”, de lângă Cișmigiu. Aici toți vatmanii tramvaielor opreau strigând „Stația Zavaidoc! Dă-te neamule jos, să mănânci pește batoc și să-ți cânte Zavaidoc.

    O altă distracţie a acestei perioade au reprezentat-o varieteurile, unde la spectacolele de cabaret, mulţi bucureşteni îşi petreceau nopţile. În centru se aflau varieteurile Carlton Bar, Chat Noir, Alcazar cu o clientelă cosmopolită. Între acest ea, Alcazar se afla în fruntea localurilor de distracţii, cu un program variat şi foarte des schimbat unde se succedau artiste şi artişti renumiţi. Aici cânta cea mai bună orchestră de jazz-band, cea a maestrului Fredoly. „Acest local este şi va rămâne refugiul de predilecţie al tineretului şi al burlacului care a gustat din viaţa nocturnă a oraşelor vesele din străinătate, cât şi acelora care numai din auzite cunosc petrecerile nopţilor pariziene ... jazz-bandul răsuna neobosit toată noaptea ... şampania curgea ... "  Un rival al Alcazarului a fost Chat-Noir, un locai amenajat în stil parizian cu un lux extraordinar. La periferie, în Calea Griviţei varieteul familiar al lui Nae Florian era un local de petrecere unde se împletea varieteul, cârciuma şi restaurantul cu mititei. „Simplon", în strada Câmpineanu, ziua era cafenea iar noaptea, varieteu.

    Muzica si petrecerile Bucurestiului interbelic au un farmec aparte si marcheaza probabil una dintre cele mai fericite momente din viata orasului.

    Daca v-a placut articolul nu uita un like si un share !

Suna-ne